“Nu există o moarte a păcatului fără moartea lui Hristos“ (John Owen)
“Nu se pune problema morţii păcatului fără ca să aibe loc moartea lui Isus“ (John Owen)
“Dacă Hristos nu ar fi murit, atunci păcatul nu ar muri, în veci, în păcătos“ (John Owen)
VIRTUTEA UMANĂ NU-I POATE FI EGAL “Ascultarea nu va repara nelegiuirile trecutului, căci ea este o datorie în sine, iar ceea ce la rândul ei este o datorie nu poate compensa o alta... Omul era dator cu ascultarea încă înainte de a fi păcătuit şi de aceea rămâne datoria lui şi după ce a făcut-o, cum a fost şi înainte. Totuşi, o datorie nouă (aceasta este păcatul, fărădelegea), nu poate fi plătită cu o datorie veche...De la creaţie, datoria noastră a fost ascultarea de lege...dar prin căderea în păcat ne-am făcut încă o datorie care este pedeapsa legii, iar după cum datoria de a asculta de lege trebuia satisfăcută prin respectarea ei, tot aşa datoria de plată a încălcărilor ei, trebuie satisfăcută prin suferinţă“ (Stephen Charnock)
“Ispăşirea (moartea) lui Hristos este suficientă (pentru mântuirea) tuturora, dar eficace doar pentru unii, şi anume, doar pentru aceia care-şi însuşesc (acceptă) beneficiile ei“ “Hristos nu a murit condiţionat pentru oameni, ci dacă vor crede. Dar, El a murit pentru toţi aleşii lui Dumnezeu, pentru ca aceştia să creadă“. (John Owen) “Nu toţi sunt mântuiţi prin moartea lui Hristos, dar toţi care sunt mântuiţi, sunt mântuiţi prin moartea Lui; moartea Lui este suficientă pentru a-i salva pe toţi, la fel cum soarele este suficient pentru a-i lumina pe toţi; dar dacă cineva clipeşte (îşi închide ochii!), pe acela soarele nu-l va lumina“ (Henry Smith)
ESTE PENTRU TOŢI “Misticul Soare al Neprihănirii (a spus sf.Ambrozie) a răsărit pentru toţi, a venit la toţi, a pătimit şi a înviat din morţi pentru toţi - dar dacă cineva nu crede în El (în Hristos), acela se lipseşte singur de binele pe care i-l poate face. Doar dacă unul îşi închide ferestrele pentru a elimina razele soarelui asta nu înseamnă că soarele nu este pentru toţi“. (Isaac Barrow) “Dacă El ar ascunde păcatul, sau l-ar ignora, ar greşi. Dacă l-ar fi lăsat încă asupra noastră, ar fi dus la moartea noastră. De aceea, a trebuit Isus să ia asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturora, şi astfel să ne scape, pentru că luându-o asupra Lui, după cum a şi făcut-o în dragostea şi Legea Lui, înseamnă că dacă acum El trăieşte şi noi vom trăi împreună cu El, şi cine şi-ar dori mai mult ? “ (John Bunyan)
“El nu ne-a judecat după păcatele noastre“. De ce nu ne-a judecat Dumnezeu pentru păcatele noastre? Nu fiindcă l-a judecat pe un Altul pentru ele? Pe un Altul care a luat păcatele noastre asupra Lui şi despre care s-a spus că “Dumnezeu l-a pedepsit cu mânia Lui îngrozitoare“? Şi pentru ce l-a pedepsit, dacă nu pentru păcatele noastre? O, Doamne îndurător, Tu eşti prea drept să te răzbuni de două ori pentru aceleaşi nelegiuiri şi fiindcă ţi-ai îndreptat îngrozitoarea mânie asupra Lui, acum nu o vei mai abate şi asupra noastră, ci pedepsindu-l pe El după fărădelegile noastre, pe noi, ne vei răsplăti după meritele Sale!! “ (Sir Richard Baker)
ÎNTRUPAREA DOMNULUI ISUS “Aceasta este minunea şi surpriza ideii şi actului întrupării: că Dumnezeu putea şi devenea trup; că Dumnezeu intra în această viaţă pe care noi oamenii o trăim, limitându-se în timp şi spaţiu pentru ca ochii oamenilor să-l poată vedea şi să nu moară. Doar aşa l-au putut “vedea“ Cel Nevăzut. Creatorul apărea în mijlocul creaţiei Sale într-un fel în care aceasta să-l poată vedea şi cunoaşte. De aceea, aproape de încheierea acestei misiuni El a putut spune cu satisfacţie: “Am făcut cunoscut numele Tău, oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume“ (Ioan 17:6), fiindcă prin întrupare a putut face acest lucru cu succes“. (adaptare după, Charles Swindoll) “Fiindcă Hristos este om, el poate ispăşi pentru el şi poate simţi împreună cu el. Fiindcă Hristos este Dumnezeu, ispăşirea săvârşită de El are o valoare absolută, iar unirea omului cu Dumnezeu pe care astfel o realizează, este desăvârşită“ (John Blanchard)
“Prin întrupare, El a luat chipul unui rob în timp ce a păstrat chipul lui Dumnezeu. Este exact ceea ce face posibilă mântuirea noastră şi o realizează“ (William Hendricksen)
“Povestea încarnării este o poveste a coborârii şi a înălţării...Mă gândesc la ideea coborârii jos, jos de tot apoi a înălţării sus, sus de tot. Mă gândesc la coborârea nu doar în umanitate, ci la acele nouă luni care preced naşterea umană...şi apoi la coborârea şi mai jos în moartea trupului de om. Cineva se poate gândi la imaginea unui scufundător, care se dezbracă de haină după haină, dezgolindu-se, şi zvâcnind în aer, plonjează în apa verzuie, caldă şi luminată de razele soarelui, coborând până la apa rece şi întunecată din adânc, la noroiul şi mizeria de pe fundul mării, dar urcând din nou, cu plămânii goliţi de aer, la apa caldă şi luminoasă ieşind în cele din urmă în bătaia soarelui ţinând triumfător în mână obiectul pentru care a sărit în apă. Acest obiect recuperat este natura umană, însă pe lângă aceasta şi întreaga creaţie, noul univers“ (după C.S.Lewis)